Insulele Lofoten din Norvegia sunt o combinatie aparte de munte si coasta, de plaje cu nisip alb si varfuri impunatoare, de traditie si modern, de vreme capricioasa si momente spectaculoase de lumina. Sunt un loc superb, in care orice iubitor de natura ai frumos ar trebui sa ajunga macar o data in viata.

Colaboratorul Garlic Trail din Malaysia – Ng Cheng Siew, cea care a a acompaniat si primul meu grup din Lofoten din martie 2018, este cea care m-a inspirat sa aleg acest loc. Am inteles mai tarziu ca exotismul Europei poate avea forme neasteptate. A fost o tura deosebita in care am avut parte si de spectacolul unic al Aurorei Boreale, ba chiar in repetate randuri!

Vom zbura de la Budapesta in jurul pranzului, iar la amiaza vom fi deja in Oslo. Vom avea timp sa il vizitam dupa-masa si seara, urmand ca a doua zi de dimineata sa zburam catre Harstad, aeroport situat practic in Lofoten.

PERIOADA

02.03.2019 – 08.03.2019

STILUL CĂLĂTORIEI

aventură/ aurora boreală/ fiorduri

PARTICIPANȚI

4 – 8 persoane

In cele 6 zile ( 5nopti) petrecute acolo, vom putea admira nu doar Aurora Boreala ci si spectaculoasele plaje – Uttakleiv, Kvalvika, Haukland, Myrland si Gimsoya, muntii si fiordurile – Reinefjord si Nusfjord, satele pescaresti – Reine, Hamnøy, A, Henningsver, dar si fauna – pescarusi, scoicari, codalbi, poate chiar lei de mare sau balene.  Desigur, fiind vorba de perioada iarnii cand condițiile meteo sunt imprevizibile (posibile ninsori cu temperature cuprinse intre -10 și +5 grade), la nevoie traseul poate suferi usoare modificari, pe care le vom decide la fata locului.

Daca în Oslo vom innopta la un hotel, pe insulele Lofoten vom sta in casute pescaresti (rorbu) din lemn, situate in buza fiordurilor, dar si in pensiuni mai moderne.  Vom dormi in camera de 2, 3 sau 4, in conditii bune de confort. Pentru micul dejun si cina ne vom organiza impreuna, cu cumparaturi facute de la un supermarket din apropiere. Nu ne va lipsi mai nimic.

Cei aproximativ 1000 de km ai calatoriei noastre ii vom petrece intr-un auto de clasa medie, spatios si confortabil. Acest lucru ne va oferi multa independenta, putand sa oprim oriunde dorim si pentru atata vreme cat ne pica bine.

PREȚ

Costul călătoriei este de 1050 euro.
Prețul este aproximativ, depinzând de variațiile costurilor de zbor

PREȚUL INCLUDE
  • Zborurile Budapesta- Oslo dus-întors, Oslo- Harstad dus-întors;
  • Transferurile de la și înspre aeroporturi;
  • Întregul transport pe durata celor 6 zile din Insulele Lofoten (cel mai probabil o Skoda Octavia Break);
  • Cazare în camere twin, triple sau cvadruple pe toată durata sejurului în Oslo și Insulele Lofoten;
  • Șofer pentru auto, în cazul în care grupul este de numai 4-5 persoane (va fi nevoie de un al doilea șofer dacă grupul va fi de 8, numarul maxim de persoane al călătoriei);
  • Asigurare medicală de călătorie.
  • Însoțitor de grup, adică eu – Ovidiu Balaj (ghid național autorizat).
PREȚUL NU INCLUDE
  • Asigurarea storno (facultativă);
  • Prânzul, cina, băuturile sau alte servicii nemenționate în program.

Turele Garlic Trips sunt concepute pentru oameni prietenoși, cu bun simț și cu drag de aventură. Prin urmare, îmi rezerv dreptul de a-i selecta pe cei care urmează să ia parte la călătoriile mele.  

Pentru înscrieri sau dacă aveți întrebări și doriți să aflați mai multe detalii, puteți să îmi scrieți pe adresa  ovidiusbalaj@gmail.com.

null
Explore our stories

Lofoten’s special flavor

After gazing at dazzling Northern Lights in Tromso, I traveled to Norway's most savory islands - Lofoten. Some time ago [...]

Gazing up at the Northern Lights in Norway

Gazing up at the Northern Lights (Aurora Borealis) is one of the most spectacular nature's show that humans can witness. [...]