Imi este greu sa imi dau seama cu ce ar trebui sa incep sa va povestesc despre cat de superba este Islanda. Poate va imaginati ca este o tara cu locuri pustii si inghetate, caz in care veti ramane destul de surprinsi, asa cum mi s-a intamplat si mie si veti realiza ca numele sau este destul de…impropriu.

In urma cu 3 ani, am calatorit in Islanda timp de 8 zile si m-am indragostit iremediabil de peisajele sale desprinse parca de pe alta planeta.

Dupa 2 zile in Reykjavik, una dintre cele mai frumoase capitale in care am fost, am inchiriat un autovehicul 4×4 si am pornit intr-o calatorie de 5 zile pe insula. Aproape la fiecare pas am fost surprins de peisajul divers si inedit pe care l-am intalnit in cei pese 1200 km parcursi pe drumurile Islandei. Am descoperit un taram al cascadelor, al vulcanilor activi, al lacurilor glaciare, al fiordurilor, al oilor si calilor salbatici, al gheiserelor si a bailor geotermale, si nu in ultimul rand al unor localnici foarte simpatici si primitori.

Insa nu numai peisajele sublime incanta privirea calatorului in Islanda, ci si spectaculosul fenomen de lumina din toiul noptilor lungi de iarna – Aurora Boreala. Desigur, ai nevoie si de putin noroc pentru a fi martor la dansul verde si suprarealist al cerului. Iar pentru ca in decursul urmatoarei decade, cele mai mari sanse de a vedea Aurora Boreala sunt anul acesta (ea se intampla la un ciclu solar de 11 ani, dupa care apare mult mai rar), cu atat mai mult imi doresc sa revin cat mai curand in Islanda. Este cu adevarat un taram magic de unde vei pleca cu un alt concept despre ce inseamna, de fapt, un loc exotic in Europa.

PERIOADA

06.08.2019 – 13.08.2019
Data de începere a călătoriei este variabilă cu o zi sau două, în funcție de conexiunile zborurilor

TERMEN DE ÎNSCRIERE

Cu 5 luni înainte de data plecîrii, în limita locurilor disponibile

STILUL CĂLĂTORIEI

natură/ off-road/ hiking/ ghețari

Ziua 1
Imediat dupa ce aterizam pe aeroportul din Keflavik, facem procedurile pentru autovehicolele inchiriate (cel mai probabil vor fi Sukuzi Vitara 4×4), ne urcam in ele si pornim intr-un drum de aproximativ 45 de minute catre Rejkavik. Ne facem check-in la hostelul de aici.

Ziua 2
Vom porni de dimineata pe faimosul traseu Golden Circle, ce cuprinde doua mari fenomene naturale – gheizerele si cascadele. Vizitam Parcul national Thingvellir, locul ce separa placile tectonice ale continentelor America si Europa.

Mai trecem pe la Gulfoss, cascada cu o panorama impresionanta, iar apoi vom asista la explozia spectaculoasa a gheizerelor. Unul dintre ei, denumit chiar Geyser, erupe doar de cateva ori pe zi, insa Strokkur, aflat in imediata apropiere, erupe la fiecare zece minute. In acelasi Circuit de Aur se mai gaseste si vulcanul stins Kerid. La sfarsitul zilei ne intoarcem in Reykjavik pentru o baie termala.

Optional, se poate face o excursie de o zi in Parcul National Snæfellsjökull, aflat la 250 km nord-vest de Reykjavik, faimos pentru filmarile din ‘Games of Thrones’.

Ziua 3
Vom calatori pe Ring Road in extremitatea sudica a tarii unde vom vedea superbele cascade Seljalandsfoss si Skogafoss si vom ne vom opri in apropierea acestora sa facem o baie termala in mijlocul pustietatii, dupa o drumetie de aproximativ 30 de minute.

Ne continuam drumul pe langa vestitul vulcan Eyjafjallajokul, a carui eruptie in 2010 a inchis traficul aviatic din intreaga Europa.

Ajungem la apus pe plajele negre din Vik, cu spectaculoasele sale stanci din apa oceanului. Pe stancile plajei Reynisfjara se gasesc si pasarile Albatros, pe care eu le-am vazut de aproape. Vom innopta in apropiere de Vik.

Ziua 4
De dimineata facem o plimbare pana la farul din apropierea plajei Reynisfjara, in speranta unui rasarit deosebit. Apoi plecam spre Lacul Glaciar Jokulsarun, un loc absolut deosebit a carei gheata este de un albastru ireal. Pe aici putem face si ture pe ghetar sai chiar ice-caving.

In apropierea sa se gaseste Diamond Beach unde ajung bucati de gheata de toate dimensiunile ce se desprind din ghetarul Vatnajokull si care se varsa intr-o laguna, iar mai departe in ocean, fiind apoi aruncate inapoi pe plaja vulcanica de culoare neagra. Innoptam in aceasta zona, revenind si a doua zi sa ii vedem splendoarea la rasarit.

Zilele 5-6
Dupa inca cateva momente petrecute la Glacier lagoon, plecam pe drumul de intoarcere catre Skogafoss, oprindu-ne poate din nou la cascade sau oriunde ne imbie peisajele cu vai, case izolate si cai salbatici de la marginea drumului. Sunt cateva alte obiective pe care le vom vizita, despre care veti afla mai tarziu. Unii se vor odihni la ferma cu animale unde innoptam, altii pot face excursii optionale in zona pentru ca sunt multe de vazut si merita timp.

Ziua 7
In aceasta ultima zi avem timp sa ne mai plimbam si pe timp de zi in Rejkavik, sa-i vizitam una dintre superbele biserici luterane, sa mergem in port pentru un lobster soup. Seara iesim in oras, e weeekend asa ca ambianta e foarte faina.

Ziua 8
In drum spre aeroport o sa oprim si la Blue Lagoon, pentru o binemeritata baie termala inainte de zbor. Dupa-masa suntem inapoi in Budapesta.

TRASEU

Rejkavik – Thingvellir – Gulfoss – Strokkur – (Snæfellsjökull) – Seljalandsfoss – Eyjafjallajokul – Reynisfjara – Jokulsarun – Diamond Beach – Skogafoss – Rejkavik – Blue Lagoon

PARTICIPANȚI

8 – 12 persoane

PREGĂTIRE FIZICĂ

Condiție fizică medie

PREȚ

Costul călătoriei este de 1250 euro.
Prețul este aproximativ, depinzând de variațiile costurilor de zbor

CONDIȚII DE PLATĂ
  • Un avans de 400 euro se achită la înscriere, imediat după formarea grupului;
  • Restul sumei se achită astfel: jumătate cu 90 de zile înainte de data plecării, iar ultima tranșă cu 45 de zile înainte de data plecării.
PREȚUL INCLUDE
  • Zborul dus-întors cu Wizz Air de pe Aeroportul din Budapesta, incluzând un bagaj de de maximum 10 kg cu dimensiunile de 40x30x2o cm;
  • Cazarea pe toate cele 7 nopți, în cabane sau hosteluri, în camere de 2-4 persoane (în general aceste hosteluri arată absolut impecabil);
  • Transportul pe întreaga călătorie în Islanda, în auto, inclusiv transferurile de la și înspre aeroportul Keflavik (la distanță de 50 km de Reykjavik); șofer voi fi eu și probabil încă o persoană din grup;
  • Combustibilul, asigurarile auto, taxele de drum;
  • Însoțitor de grup (ghid de turism atestat) pe toată durata călătoriei.
PREȚUL NU INCLUDE
  • Mesele și băuturile;
  • Asiguare medicală (10 euro aprox);
  • Excursii opționale (spre exemplu intrarea la Blue Lagoon, aprox 30 euro)

Turele Garlic Trips sunt concepute pentru oameni prietenoși, cu bun simț și cu drag de aventură. Prin urmare, îmi rezerv dreptul de a-i selecta pe cei care urmează să ia parte la călătoriile mele.  

Pentru înscrieri sau dacă aveți întrebări și doriți să aflați mai multe detalii, puteți să îmi scrieți pe adresa  ovidiusbalaj@gmail.com.

null
Explore our stories

Tripping to the land of ice and fire – Iceland

For travelers searching for out-of-the-ordinary experiences, the sublime landscapes of Iceland with geysers, glaciers, and active volcanoes, are a true [...]