Numai ce am ajuns ieri in Cusco, după o călătorie în Chile și Bolivia și primesc un mail cu un articol (ne)așteptat de la Sori Țigăeru. Mă simțeam destul de obosit după zile bune la înălțime (între 2500 și 5000 de metri altitudine), plus o noapte petrecută în bus, însă, citind rândurile scrise de ea, m-am energizat mai tare decât ar fi reușit ceaiul cu frunze de coca de dimineață …

Am învăţat că e mai bine să laşi momentele să se întâmple. Şi acum vorbesc chiar despre acele momente pe care le anticipăm şi le simțim venind, fără a şti când se vor materializa. Mai bine zis, când ni se vor dezvălui. Călătoria m-a învăţat asta. Să chem ceea ce-mi doresc, iar mai apoi să mă bucur cât pot de tare. Să fiu recunoscătoare.

Fotografie de Sori Țigăeru
Fotografie de Sori Țigăeru

Să ştiţi că aşa s-a întâmplat şi cu invitaţia pe care am primit-o de la Ovidiu. Invitaţia de a scrie pe Garlic Trail. Ştiam că va pleca la drum, pentru a cunoaşte locurile pe care eu, cu cea mai deschisă inimă, le-am aflat acum mai bine de un an, în ceea ce avea să fie, pe atunci, aventura vieţii mele. Iar acum când scriu, el e undeva, într-un autobuz, prin Bolivia, lăsând în urma sa Salar de Uyuni.

Acum când văd postările lui cu poze din aceleaşi locuri, când văd că a prins lumina care mie mi-a rămas undeva în suflet, mult prea bine întipărită, acum îmi dau seama că a venit momentul să scriu acest articol. Iată că, aproape la jumate de an de când mi-a propus să las pe Garlic Trail câteva rânduri, momentul mi s-a arătat.

Fotografie de Sori Țigăeru
Fotografie de Sori Țigăeru

Este, evident, despre Chile şi Bolivia. Îmi imaginez acum, după experienţa trăită de el, cam prin aceleaşi locuri, un dialog intens între noi şi, mai ales, plin de bucuria pe care acele tărâmuri nu încetează să o împartă. Să o arate şi să o dezvolte în noi, călătorii.

Până la urmă, nu destinaţia este scopul suprem al unei călătorii. Trebuie să ştiţi că drumul este cel care conferă aventurii gustul adevărat şi îi arată unui călător cam despre ce este, cu adevărat, vorba. Pentru mine drumul în sine este cel care îmi tot dă curaj, de ceva ani, să plec în cunoaştere.

Fotografie de Sori Țigăeru
Fotografie de Sori Țigăeru

Să-mi aduc aminte acum despre cele 3 pene făcute într-o singură zi, prin Desertul Atacama? Pentru că eram în drum spre Salar de Uyuni, acest loc pe care, dintr-un automatism emotional, îl pomenesc ori de câte ori mă întreabă cineva “Care este cel mai măreţ loc pe care l-ai vizitat?”. Şi mi-e greu să nu fac aşa pentru că, vedeţi voi, e suficientă o singură vizită acolo, pentru a-ţi da seama de magia locului.

M-am gândit bine despre ce să pomenesc mai întâi aici. Despre magie sau despre pace sau despre culori sau despre… Oh, Doamne! Câte şi mai câte mi-a arătat acel drum! Am plecat prin deşert conştientă că nu va fi un drum simplu. Da, n-au şosele pe acolo. Drumul de la San Pedro de Atacama către Salar de Uyuni tine cam 3 zile şi doua nopţi. Sunt sigură că Ovidiu va avea de povestit aici mai multe momente trăite de el, acolo, printre vulcani şi acel peisaj demn de o imaginaţie care te va îndemna să te întrebi singur “Sunt pe Marte?!”

Să-mi aduc aminte despre cei 13 francezi care rămăseseră înţepeniţi într-o dună la 1 kilometru de caravana noastră şi pe care, după intense discuţii de convingere pe care le-am purtat cu şoferul nostru, care refuza sa-i ia, am reuşit să îi culegem cumva şi să-i ducem până la refugiu?

Mi-aş dori să pot cuprinde în aceste câteva rânduri pe care le voi lăsa aici, pe Garlic Trail, cam cât de măreţ, cât de intens si cât de liniştit poate fi Deşertul Atacama. Da, nu cred că am să pot face asta. Epitete ar fi sute, însă nu ele m-ar ajuta să va descriu vouă, cititorilor, ceea ce, cu multă modestie vreau să transmit.

Fotografie de Sori Țigăeru
Fotografie de Sori Țigăeru

Aşa că am să o zic pe cât de simplu pot eu. Vreţi să trăiţi? Vreţi să trăiţi cu adevărat? În intensitate şi bucurie? Să simţiţi şi să învăţaţi că există multe alte lucruri care sunt peste limitele pe care le aveţi? Plecaţi la drum. Plecaţi şi nu fiţi turişti. Fiţi călători cu sete de cunoaştere şi lăsaţi momentele să vi se arate. De aici vine bucuria. Cea mai bucurie.

Da, Ovidiu e la drum acum când eu închei acest articol, pe care am sa i-l las, timidă, în Inbox. Mai apoi, alături de cititorii săi, aştept cu nerăbdare poveştile drumului din America de Sud. Sunt sigură că va avea câteva. Cel puţin.

Mulţumesc,

Sori.

Pe Sori o puteți urmări pe https://haicusori.wordpress.com/ unde povestește la fel de emoționant despre călătoriile sale de la capătul lumii, dar și despre trăirile de vară-toamnă din Vamă. 

Leave a Comment