În anii mei de călătorie am ajuns în Thailanda de 12 ori unde am petrecut vreo 2 ani adunați.

Așa de tare mi-a placut încă de întâia oară încât, după ce am bătut țara în lung și în lat, m-am hotărât să mă mut acolo. Pe insula Koh Phi Phi am ajuns turist și am plecat localnic.

Se întâmpla în 2008. La început am muncit într-un hotel în care eram singurul strain între 200 de thailandezi iar mai apoi am fost ‘adoptat’ de către o familie locală ce, mă un moment dat, mi-a și lăsat în grijă afacerea lor, pentru o perioadă. Oamenii ăia care mi-au arătat încrederea și afecțiunea lor sunt unul dintre motivele pentru care am revenit mereu, emoționat și bucuros să revăd locurile dragi sau să descopăr altele noi.

Acolo am devenit un cetățean al lumii.

De asemenea, în călătoria din CamboDgia am avut parte de momente deosebite și, printre altele, am explorat timp de 3 zile pe motocicletă sublimul complex arheologic de temple de la Angkor Wat.

Cât despre Kuala Lumpur, unul din cele mai interesante orașe din Asia, e genul de loc care te poate lăsa oricum, numai indiferent nu. Ar fi și imposibil cu un excelent fusion de culturi chineză, malay și indiană, cum Singapore mai are.

Experiența acumulată în tot acest timp, precum și cele două ture Garlic Trips în Țara Zâmbetelor de anii trecuți, m-au ajutat să-mi însușesc suficiente cunoștințe despre cultura locală, tradiții, obiceiuri, locuri, oameni și limba thai, încât să pot organiza o nouă aventură thailandeză.

Perioada

28.12.2019 – 12.01.2020
Data de incepere a calatoriei este variabila cu o zi sau doua, in functie de conexiunile zborurilor

Termen de inscriere

01.08.2019, in limita locurilor disponibile

Stilul calatoriei

arheologie/ off-road/  cultura/ night-life/ spiritualitate

Traseu

Bangkok – Khao Sok – Khanom – Thale Noi – Kho Lipe – Bangkok – Siem Reap – Kuala Lumpur

Participanti

8 – 12 persoane

Pregatire fizica

Nu necesita conditie fizica speciala

Zilele 1 – 2 – BANGKOK
Traseul începe inevitabil în cosmopolitul Bangkok, unde ajungem după zborul transatlantic.  În timpul petrecut aici, vom avea parte nu doar de night-life și cheful de Anul Nou, ci și de experiențe culinare, vizite în temple, plimbări cu barca la apus, precum și shopping în piețele aglomerate ale orașului, vestite pentru farmecul aparte.

Dacă ne rămîne timp, vom vizita și impresionantul complex arheologic de la Ayutthaya, din apropierea Bangkokului, fosta capitală  din vremurile glorioase ale  Regatului Siam, pentru a ne pregăti pentru zilele pline care urmează.

Zilele 3 – 4 – KHAO SOK
După un scurt zbor Bangkok – Surathani, urmat de un transfer terestru de două ore, ajungem în izolatul parc național Khao Sok. Aici vom petrece două zile  în inima naturii, cu văi, lacuri, peșteri, animale sălbatice și spectaculoasele formațiuni stâncoase din calcar ce se ivesc din apa  limpede a lacului. Aici vom putea face drumeții prin junglă și peșteri, excursii cu barca pe lac, cu caiacul pe râu sau vizita ferme de elefanți.

Ziua 5 – KHANOM
Ne îndreptăm spre sudul Thailandei, dar ca să ne pice bine drumul, vom poposi pentru o zi și o noapte într-un loc cu marea  liniștită și in culori calde – periferia unui orăsel din provincia Nakhom Si Tammarat.

Ziua 6 – THALE NOI
Este unul din micile comori ascunse ale Thailandei și, probabil pentru că nu se află pe ruta turistică, este puțin vizitat. Acest lac de la marginea unui sat creează în fiecare dimineață un spectacol natural atunci când miile de nuferi de la suprafața apei sale se deschid încet pe măsură ce soarele începe să lumineze pe ei. În ziua următoare sosirii noastre vom face această excursie matinală cu barca la răsărit.

Zilele 7 – 9 – KHO LIPE
Dacă este vreo insulă cu nisipul fin ca de făină și apa de un verde smarald la care îți stă gândul atunci când te imaginezi relaxându-te într-un loc de vis, acesta este insula Kho Lipe din Parcul Național Tarutao. Sesiuni de plajă, snorkeling, diving, lenevit în hamace și dansat  pe plajă cu raggae pe fundal – le vom avea pe toate în trei zile superbe.

 

(începutul traseului extins)

Ziua 10 – BANGKOK
Ne luăm rămas  bun de la noii prieteni thailandezi ce ne vor fi fost gazde drage și revenim din nou pe uscat. După un transfer cu speed-boat (1.5 ore), urmată de unul cu mașina (1.5 ore) până la Hat Yai și apoi un zbor spre Bangkok.  Orașul Îngerilor mai are povești de spus.

Zilele 11 – 13 – SIEM REAP (Cambodgia)
După un zbor de amiază ajungem în Cambodgia, mai exact în Siem Reap unde vom avea suficient timp pentru a explora minunatele temple din complexul arheologic de la Angkor Wat, una din minunile arhitecturale și istorice ale Asiei, un loc cu istorie și spirit. Vom avea parte și de experiențe culinare interesante, bucătăria cambogiană fiind una dintre cele mai bune ale Asiei. De asemenea, prietenoșii localnici ne vor face să ne simțim bineveniți.

Zilele 14-15 – KUALA LUMPUR (Malaezia)
După un zbor matinal, în jurul prânzului vom ajunge în capitala Malaeziei, unde avem la dipoziție o zi și jumătate pentru a descoperi vibrantul oraș.

Ne cumpărăm suveniruri pentru cei dragi de acasă iar către finalul zilei pornim către ei cu un zbor târziu ce ne aduce doua zi pe aeroportul de destinație. Aventura asiatică s-a încheiat aici.

Pret

  • Costul calatoriei, in varianta scurta de  11 zile (10 nopti) doar in Thailanda, este de aproximativ 1650 euro.
  • Varianta extinsa, care include Cambodgia si Malaezia are un cost suplimentar de aproximativ 400 euro, adica 2050 euro cost total.
    Pretul este aproximativ, depinzand de variatiile costurilor de zbor

Conditii de plata

  • un avans de 850 euro se achita la înscriere, imediat dupa  formarea grupului;
  • restul sumei se achita astfel: 600 euro cu 90 de zile inainte de data plecarii, iar ultima transa de 600 euro cu 45 de zile inainte de data plecarii.

Pretul include

  • Toate zborurile transcontinentale, regionale  (Bangkok – Surathani, Hatyai – Bangkok, *Bangkok – Siem Reap, Siem Reap – Kuala Lumpur) si locale conform itinerariului;
  • Toate transferurile private cu mini-van la sol, respectiv transferurile pe apa, conform traseului;
  • Toate transferurile de la aeroporturi la cazare si retur;
  • Toate biletele de intrare la obiectivele turistice si in parcurile nationale vizitate (Wat Ahrun, Wat Thao, *excursie si intrare la Angkor Wat, *templele hinduse din Kuala Lumpur, excursie pe lacul Thale Noi, excursie in arhipelagul Tarutao,  *excursie la satele plutititoare de langa Siem Reap);
  • Cazare cu mic dejun inclus, in pensiuni si hoteluri, pentru toate noptile prevazute in itinerariu;
  • Insotitor de grup (ghid de turism atestat) pe toata durata calatoriei.

* valabil pentru varianta extinsa

Pretul nu include

  • Transferul pana la aeroportul de plecare  (Belgrad/ Budapesta/ București) si retur;
  • Excursia optionala din Parcul National Khao Sok (30-40 euro);
  • Mesele nespecificate mai sus si bauturile;
  • Asigurare medicala (aprox. 25 euro) – obligatorie si asigurare storno – facultativa;
  • Costul vizelor pentru Thailanda si *Cambodgia;
  • Bacsisurile pentru serviciile de transport la sol, aproximativ 25-35 euro/persoana;
  • Alte servicii nementionate in program.

Este nevoie de un pasaport valabil cu cel putin 6 luni inainte de data de intoarcere.

Turele Garlic Trips sunt concepute pentru oameni prietenosi, cu bun simt si cu drag de aventura. Prin urmare, imi rezerv dreptul de a-i selecta pe cei care urmeaza sa ia parte la calatoriile mele.  

Pentru inscrieri sau daca aveti intrebari si doriti sa aflati mai multe detalii, puteti sa imi scrieti pe adresa  ovidiusbalaj@gmail.com.

null
Explore our stories

Unknown paradise of Khao Sok, Thailand

This article was written by Ng Siew Cheng, my Malaysian friend, whom I met in 2009 in Kuala Lumpur.  She [...]

A cemetery tale: Europeans grieves, Chinese might feasts

This article was written by Ng Siew Cheng, my Malaysian friend, whom I met in 2009 in Kuala Lumpur.  She [...]

How did I end up moving on an island?!

When it's your first time to get away on a 'postcard' island, you might think that is the place you [...]

Visualising the majesty of Ayutthaya kindom

Ancient ruins with headless Buddhas and crumbling, but beautiful temples offer a glimpse into the glorious past of what used [...]

A cemetery tale: Europeans grieves, Chinese might feasts

This article was written by Ng Siew Cheng, my Malaysian friend, whom I met in 2009 in Kuala Lumpur.  She [...]

Angkor’s soul, Cambodia. About love and prejudgment

I was wandering through Angkor Wat, trying to figure out my direction, when, all of a sudden some monks appeared [...]

Joom Reab Sou from Cambodia

I tried not to be an intruder, I tried to avoid a simple tourist perspective. The kids are not exhibitors - that [...]