Călătoria Garlic din Insulele Feroe de anul trecut a fost de vis. Sau, altfel spus, a fost un vis de mai demult, în sfărșit îndeplinit. Pentru că odată ce te-ai îndrăgostit de Islanda așa cum am facut-o eu, inevitabil ajungi să visezi și la Feroe, probabil cele mai frumoase insule din Europa.
La fel ca și Islanda, departe de radarul călătorului obișnuit, undeva în spuma valurilor Atlanticului de Nord, Feroe este în același timp antic și modern. Satele pescărești cu case colorate și biserici din lemn cu acoperiș de iarbă adaugă farmec peisajelor superbe cu fiorduri, promontorii și munți stâncoși brăzdați de cascade. Pufinii se odihnesc deasupra prăpăstiilor amețitoare, iar oile zbârcite pasc liniștite pășunile verzi, în bătaia vânturilor sălbatice.
Localnicilor, vreo 50000 câți trăiesc pe cele 18 insule principale, le curge prin vene sânge viking, iar limba vorbită de ei are mai multe în comun cu islandeza, decât cu daneza, deși Feroe sunt o regiune autonomă a Danemarcei. Deși formează o comunitate foarte mică, aceasta e plină de artă și tradiții, iar în Tórshavn, dincolo de locurile izolate ale insulelor, există și o viață urbană activă cu cafenele cozy și baruri cu muzică live.
Așa că, indiferent de gradele din termomentru ori viteza vântului pe care le-om avea pe parcursul călătoriei explorând Insulele Feroe, știu sigur că ne vom încânta din plin simțurile și privirea 🙂
31.05-07.06.2023
Datele exacte ale calatoriei pot varia cu 1-2 zile si vor fi confirmate ulterior inscrierii participantilor.
Până la data de 1 martie 2023, în limita locurilor disponibile
road trip / natură / hiking
Iată cum arată în mare programul celor șapte zile pe care le vom petrece acolo:
Ziua 1. Aeroportul Vágar – Port Sørvágur
Imediat după ce aterizăm pe aeroportul din Vágar ne luăm bagajele și pornim într-o plimbare de jumătate de ora cu rucsacul in spate până la cazarea noastră din apropierea lacului Sørvágsvatn, numai bine cât să ne dezmorțim după zbor 🙂 La cabană avem parte de tot confortul necesar, fiind modernă, însă decorată în stil tradițional feroez. De pe terasă avem un view superb cu lacul, munții și insulele dimprejur. Avem timp și de o plimbare în micuțul port și în jurul lacului Sørvágsvatn.
Ziua 2. Port Sørvágur – Mykines – Port Sørvágur
După micul dejun la cazare, pornim spre debarcader de unde, la ora 10.30 pornim într-o excursie cu ferry-ul spre insula Mykines. Pe traseu vom putea admira stâncile spectaculoase ale insulelor Tindhólmur și Drangarnir. Mykines, unul dintre cele mai izolate și iconice locuri ale arhipelagului Feroe, este casă a mii de papagali de mare (pufini). Îi vom observa și noi pe durata drumeției de 2-3 ore pe care o facem aici, înainte de a ne retrage în cafeneaua cozy din port pentru returul de la ora 17 spre Sorvagur.
Ziua 3. Port Sørvágur – Tórshavn – Eysturoy
Dupa micul dejun, ne facem bagajele și ne începem road trip-ul prin insule. Pentru următoarele 5 zile, vom avea la dispoziție o mașină închiriată, cu care ne vom deplasa și explora arhipelagul. Înainte de a parăsi insula Vágar, facem o oprire în Gásadalur și mai apoi la faimoasa cascadă Múlafossur.
Vom continua călătoria cu o drumeție de aproximativ 3 ore la Trælanípa, o stâncă perpendiculară pe țărmul oceanului, cunoscut și ca Slave Cliff, în apropiere de un lac cu un peisaj dramtic și unic – Lake Above the Ocean. Apoi pornim spre Streymoy, o insulă cu alte atracții naturale. Printre ele se află Saksun, un sat pescăresc liniștit, cu ferme de oi și o biserică așezată într-un cadru idilic, unde vom zăbovi în voie până spre seară când ne îndreptăm spre Tórshavn, capitala Insulelor Feroe.
Orașul este cunoscut pentru centrul său vechi Tingales, turf-houses și alte atracții interesante. Viața culturală de aici prinde viață în perioada aceasta a anului, iar noi avem oportunitatea să interacționăm puțin cu feroezii, la o cafea de dimineață, ori seara la o bere în centrul orașului. În a doua parte a zilei ne continuăm road trip-ul cu mașina până pe insula Bordoy, în Klaksvik. Următoarele 4 nopți le petrecem în alte 2 locații cu cabane în apropiere de natură.
Zilele 4-7. Eysturoy, Bordoy și Vidoy
Mai sunt multe de văzut și de făcut, așa că road trip-ul nostru continuă, fără a aveam neapărat un plan detaliat, pentru că depindem de condițiile meteo, foarte imprevizibile de aici. Vom mai călători pe insulele Eysturoy și Kalsoy, pe care le vom explora din Klaksvik.
Ne propunem să urcăm și pe muntele Slættaratindur, aflat la o altitudine de 880 metri, cel mai înalt vârf montan din Feroe. De acolo, în zilele senine, se poate zări până în Islanda, la peste 500 km departare, imensul glaciar Vatnajokull. De asemenea, dacă vremea este bună, se poate face și o excursie cu ferry boat-ul pe insula Kalsoy, un alt loc mai izolat cu peisaje dramatice.
Pentru ultima noapte a circuitului nostru, revenim în insula Vagar și ne cazăm în apropiere de aeroport.
Ziua 8. Aeroportul Vagar – Budapesta
După micul dejun predăm mașinile la centrul de închieri auto și ne transferăm la aeroport, pentru zborul înapoi spre casă. Aventura garlicilor în Feroe se încheie aici…
Vágar – Port Sørvágur – Mykines – Port Sørvágur – Tórshavn – Klaksvik – Eysturoy – Bordoy – Vidoy – Vágar
8-9 persoane
Este necesară o condiție fizică bună a participanților.
Costul călătoriei este de 1680 EUR de persoană (1220 EUR este costul excursiei la sol)
Acest tarif este valabil astăzi, 06.02.23 și va fi reconfirmat la înscriere, înainte de achitărea avansului
Un avans de 680 EUR se achită la înscriere.
Restul sumei se achită astfel: 500 EUR până la data de 30 martie și 500 EUR până la data de 30 aprilie.
– zborul dus-întors pe ruta Budapesta-Vagar (Feroe) și retur, cu 1 bagaj de mână cu dimensiunile de 40x30x20 cm plus 1 bagaj de mână cu dimensiunile 55x40x23cm;
– taxele de aeroport;
– cazarea pe toate cele 7 nopți în cabane sau pensiuni de două și trei stele, în camere twin/duble sau triple;
– transportul privat auto pe durata a 5 zile, conform itinerariului;
– excursia cu ferry boat-ul și taxa de acces pe insula Mykines;
– combustibil, asigurare auto, taxele de drum, taxele de tuneluri submaritime pentru acces între insule, taxele de parcări.
– alte excursii decât cele prevăzute în program;
– asigurarea storno și asigurarea medicală de călătorie;
– alte mese sau cheltuieli neincluse.
Turele Garlic Trips sunt concepute pentru oameni prietenoși, cu bun simț și cu drag de aventură. Prin urmare, îmi rezerv dreptul de a-i selecta pe cei care urmează să ia parte la călătoriile mele.
Pentru înscrieri sau dacă aveți întrebări și doriți să aflați mai multe detalii, puteți să îmi scrieți pe adresa [email protected].
